INTERVIU | În spatele liniilor inamice. Așa au trăit fetele noastre partida decisivă din Bosnia: „Ne-au huiduit tot meciul. La final am început să plâng de fericire”. Cum s-au mobilizat după eșecul dramatic cu Spania și obiectivul pentru EURO

INTERVIU | În spatele liniilor inamice. Așa au trăit fetele noastre partida decisivă din Bosnia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de volei feminin a României s-a calificat după o pauză de patru ani la Campionatul European, după un meci extrem de disputat cu Bosnia&Herțegovina. ProSport a stat de vorbă cu Alice Kapelovies (29 de ani, coordonator), cea care și-a trecut în cont trei ași în partida decisivă disputată în sala de la Lukavac. Alice a recunoscut că cei 1200 de susținători ai gazdelor au creat o atmosferă ostilă pe toată durata partidei, dar spune că nu s-a gândit în niciun moment că România ar putea rata calificarea.

ProSport: Cât de mult v-a afectat înfrângerea cu Spania? Ați reușit să vă mobilizați după ce ați pierdut in setul decisiv?
Alice Kapelovies: Înfrangerea cu Spania a fost foarte dureroasă și parcă asemănătoare cu cea din ultima campanie de calificare, pe care am pierdut-o împotriva Ungariei și care ne-a lasat un gust extrem de amar. Singura diferență fiind că acum mai aveam o șansă în Bosnia. A fost ca un duș rece și am zis că e timpul să tragem de noi și să ne ambiționăm și mai tare, pentru toată munca pe care am depus-o până atunci.

Cât de mari au fost emoțiile la scorul de 2-1 pentru Bosnia? Ai crezut in vreun moment ca puteți pierde meciul?
Eu personal nu am mai avut emoții în meciul cu Bosnia, eram setată doar pe victorie și pe faptul că este momentul să dam totul sau nimic. Nu mai era nimic de pierdut. Nu m-am gândit în nicio secundă că am putea să pierdem. Nici măcar nu am vrut să ma gandesc la asta, ci doar să fiu mulțumită de mine la sfârșit, pentru că efectiv am dat tot ce am putut.

Ce ai simțit când ati câștigat setul decisiv?
Am fost foarte concentrată pe ce am de făcut până la sfârșitul meciului și am încercat să nu aud nimic din tribună. Au avut un public care ne-a huiduit tot meciul. Atunci când am câștigat, am început să plâng de fericire. În sfârșit puteam să ne bucurăm de toată munca pe care am depus-o. După meci parcă nu mai voiam să ieșim din sală.


Foto: www.doarvolei.ro

Îți dorești sa întâlnești vreun adversar anume la Campionatul European?
Nu pot să spun că îmi doresc un adversar anume, dar mă bucur că o să întâlnim cele mai bune echipe din Europa. Asta ne motivează să fim mai bune.

Crezi ca altul ar fi fost rezultatul in meciul cu Spania dacă Adina Salaoru rămânea pe teren?
Nu știu dacă rezultatul s-ar fi schimbat în cazul în care Adina nu se accidenta. Cu siguranță ea era un stâlp al echipei și ne trăgea dupa ea, dar cea care a înlocuit-o a fost la înălțime.

Ați primit vreo primă din partea federatiei după calificare?
Deocamdată nu am primit o primă de la federație , dar nu ne pierdem speranța 🙂

Crezi că investițiile în volei ar trebui sa fie mult mai mari? Având in vedere ca atât voi, cât  și băieții, ați reușit sa va calificati la EURO.
Nu știu dacă investițiile ar trebui să fie mari sau nu, însă știu cu siguranță că foarte multe cluburi se confruntă cu probleme mari din punct de vedere financiar. Investițiile ar trebui să fie și în jucătorii români, nu numai în cei străini. Pâna la urmă la echipa națională ai nevoie de cei români, de la care se așteaptă rezultate mari, dar fără să li se dea nimic în schimb.

O ultima întrebare: ce obiectiv ai pentru Campionatul European?
Eu personal sper să ajungem cât mai departe și să nu fim doar o prezență ștearsă. Am încredere că o să ne ridicăm la un nivel cât mai înalt și o să ne bucurăm de faptul că suntem la un campionat european, unde ajung numai cele mai bune echipe.

Campionatul European de volei feminin va avea loc în perioada 23 august – 8 septembrie. Meciurile vor fi găzduite de Ungaria, Turcia, Polonia și Slovacia. Pe lângă cele patru țări care organizează competiția, la turneul final și-au mai asigurat prezența: Serbia, Olanda, Azerbaidjan, Italia, Rusia, Belarus, Germania, Bulgaria, Belgia, Croația, Grecia, Franța, Estonia, Portugalia, Ucraina, Slovenia, Spania, Finlanda și Elveția.

România a mai evoluat la 11 Campionate Europene până în prezent. Echipa din 1963 a reușit să obțină medalia de bronz. Europeanul din acel an a fost organizat chiar în țara noastră, iar URSS s-a încoronat drept campioană europeană. Polonia a completat podiumul. Meciurile de la acel turneu final au fost organizate la București, Craiova, Brașov și Constanța.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB:
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB: "Champions League, transferuri, cupe"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate privirile
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate…
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×